Opera ca institutie de arta. Locul Romaniei in istoria Europei

Acest editorial este publicat si in: Revista Agero-Stuttgart (agero-stuttgart.de), 400 000 de cititori pe luna, citita si in SUA si Canada; Ziarul Buna Ziua Cluj (bzc.ro), 150 000 de cititori pe luna. Blog: emilaluas.blogspot.ro; Facebook.com Uniunea Ardelenilor Si Bantenilor; Facebook.com Emil Aluas.

Prezentare autor:

Cadru universitar în Europa şi SUA, refugiat politic în SUA în 1986, publicist cu peste 900 de editoriale/articole/interviuri, publicate în România, Germania (Stuttgart), SUA, profesorul Emil Aluaş este fondatorul şi preşedintele Fundaţiei PRO WEST, Cluj.

[Declaraţie în presa occidentală: ”Cei care am plecat, la acea vreme legal sau ilegal, ca refugiaţi politici din România înainte de decembrie 1989, am contribuit toţi la căderea comunismului. Culpabiltatea pentru acea formă inumană şi criminală de comunism specific românesc, aparţine majorităţii copleşitoare a poporului român, în frunte cu foştii PCR’şti, tot ei actualii conducători. După decembrie 1989 această majoritate copleşitoare a respins repetat o Lege a Lustraţiei şi continuă să aleagă pe foştii comunişti de rang înalt, sau pe urmaşii lor. Până în acest moment nici un trust de presă nu m-a interogat despre cum am plecat eu în SUA. Majoritatea poporului român continuă şi azi să participe la o mare nedreptate împotriva altor români: români cinstiţi, care gândim şi suntem produsul Ocidentului. Din decembrie 1989 până în prezent au trecut mai mult de 27 de ani. Majoritatea copleşitoare a românilor continuă să fie: slabi profesional, şmecheri, hoţi, majoritatea mici-găinari. Asta se citeşte pe ei, pe feţele lor, pe felul în care vorbesc şi-şi organizează gândurile, atât în România cât şi în lumea largă“.  Prof. Emil Aluaş].

Editorial:

Opera ca instituţie de artă. Locul naţiunii române în istoria Europei

Este pentru a doua oară când mă opresc la un subiect de care mă leagă întreaga mea biografie din Europa si SUA. Stăpânesc subiectul pentru că am fost educat în acest domeniu din clasa a-I-a până la studii post universitare. În prezent sunt informat la zi cu tot ce se întâmpla în jurul lumii în domeniul interpretativ de operă, domeniul simfonic şi educaţional. M-a incitat, nu pentru prima oară, un interviu luat lui Ioan Holender de către Alexandru Pătraşcu, interviu publicat online în ziarul Adevarul, in februarie, 2017. Voi porni de la un răspuns dat de George Enescu, la întrebarea: “Putem trăii fără muzică ? Da. Dar cum“. Ioan Holender afirmă corect în interviul lui că: „Scopul unei instituţii publice nu este asigurarea comodităţii şi bunăstării angajaţilor săi”. Din contră, adaug eu. În întreaga istorie a omenirii (civilizaţia creştină) aşa ceva nu a existat. Rolul unei instituţii publice este de a deservi oamenii. Spiritul lor. Persoanele angajate în aceste instituţii trebuie să accepte că între oameni sunt excepţii. Şi să le accepte ca atare.

Nu cred că sindicatele din România vor accepta aşa ceva în contractul colectiv de muncă. De ce ?. Pentru că oamenii din România (posibil şi din alte ţări foste comuniste) consideră că “prin libertate” trebuie ca totul să li se cuvină. Profund greşit. La nivel european s-a instaurat chiar o regulă: “Putem trăii şi fără să muncim”. Teoria este adusă şi susţinută de ultimii doi “granguri” a-i Comisiei Europene: Emanoil Barosso (în prezent plecat din funcţie dar sub o anchetă penală în desfăşurare). Iar celălalt este Jean-Claude Juncker, în prezent sub anchetă penală, acuzat de corupţie şi spălare de bani (pe B1 TV s-a afişat anunţul că ar intenţiona să se retragă. Prea târziu Mr. Juncker).

                                                                      

Privind afirmaţiile lui Ioan Holender, sunt întru totul de acord cu punctul lui de vedere. Ca fost Director General al Operei din Viena (Wiener Staatsoper) timp de 20 de ani, în prezent Consilier Artistic al Metropolitan Opera din New York, Ioan Holender reconfirmă metoda clară că Opera Naţională din Bucureşti trebuie să devină o scenă marcantă în Europa, în lume. Desfiinţarea ei şi început totul de la capăt este o metodă radicală, dar necesară. Numai astfel se poate schimba o întreagă mentalitate, o cultură. Este valabil pentru toate operele din România. Ca absolvent la Cluj, am primit repartiţie ca instrumentist în orchestra Operei Române din Cluj. Pentru prima dată în viaţa mea am aflat că existau solişti care nu cântau cu anii, dar îşi luau salariul întreg, uneori chiar mărit, de la stat. Ulterior am umblat ca dirijor în două continente dar nicăieri nu am mai întâlnit aşa ceva. Acea gândire mai există şi azi, atât la Cluj cât şi la Bucureşti.

Statul român acordă sufieciente sume de bani acestor instituţii. Când este însă vorba de angajări de excelenţă, cum a fost cazul balerinei Liana Cojocaru , “boborul” din opera bucureşteană a refuzat angajarea. Niciodată excelenţa nu a fost iubită de “bobor”. Tocmai pentru că este diferită de restul gloatei. Arta de înaltă calitate nu s-a clădit niciodată pe principii de “democraţie populară”. Reţineţi, nicăieri în lumea în care şi noi dorim să ne aliniem, excelenţa se angajează NUMAI de către profesionişti. “Boborul” are doar un rol consultativ. Calitatea prestată de excelenţă trebuie să se confirme imediat. Este un proces existent de sute de ani în Civilizaţia Vestică. România poate merge înainte şi fără actuala Opera Naţională din Bucureşti. A fi angajat la stat, de multe ori fără concurs, dar sigur fără o perioadă de probă de 4, 5 ani, este o favoare care ţi se face. 

Îmi este imposibil să închei acest editorial fără să mă întreb şi să întreb întreg “boborul român”, generaţia care cu splendoare a construit comunismul, şi care în majoritatea copleşitoare a votat PSD: Dacă în acest moment mai mult de o treime din pensiile lunare se plătesc din împrumut bancar, oare cât de datoare va ajunge România în următorii zece ani ?. Şi să mai spun ceva “boborului român”: Preşedintele Klaus Johannis, deşi departe de pretenţiile mele de la un preşedinte, afirm că nu are nimic în comun cu fragmentarea românilor. Încetaţi să mai inventaţi motive de conflict doar ca să vă justificaţi primirea pensiilor voastre murdare. Fragmentarea generaţiilor, despre care am scris în urmă cu cinci ani, s-a produs tot datorită “boborului român”. Iar conflictul este abia la început.

Prof. Emil Aluaş                                                        Luni, 27 februarie, 2017

Preşedinte-Fondator                                                  Budapesta

Fundaţia  PRO  WEST, Cluj 

EA/cc:

De la dictatura politica in comunism, la dictatura coruptiei dupa revolutie

Acest editorial este publicat si in: Revista Agero-Stuttgart (agero-stuttgart.de), 400 000 de cititori pe luna. Revista este citita si in SUA si Canada; Ziarul Buna Ziua Cluj (bzc.ro), 150 000 de cititori pe luna. Facebook.com Emil Aluas;  Facebook.com Uniunea Ardelenilor Si Banatenilor.

Prezentare autor:
Cadru universitar în Europa şi SUA, refugiat politic în SUA în 1986, publicist cu peste 900 de editoriale/articole/interviuri, publicate în România, Germania (Stuttgart), SUA, profesorul Emil Aluaş este fondatorul şi preşedintele Fundaţiei PRO WEST, Cluj.

[Declaraţie în presa occidentală: ”Cei care am plecat, la acea vreme legal sau ilegal, ca refugiaţi politici din România înainte de decembrie 1989, am contribuit toţi la căderea comunismului. Culpabiltatea pentru acea formă inumană şi criminală de comunism specific românesc, aparţine majorităţii copleşitoare a poporului român, în frunte cu foştii PCR’şti, tot ei actualii conducători. După decembrie 1989 această majoritate copleşitoare a respins repetat o Lege a Lustraţiei şi continuă să aleagă pe foştii comunişti de rang înalt, sau pe urmaşii lor. Până în acest moment nici un trust de presă nu m-a interogat despre cum am plecat eu în SUA. Majoritatea poporului român continuă şi azi să participe la o mare nedreptate împotriva altor români, adică: români cinstiţi, care gândim şi suntem produsul Ocidentului. Din decembrie 1989 până în prezent au trecut mai mult de 27 de ani. Majoritatea copleşitoare a românilor continuă să fie: slabi profesional, şmecheri, hoţi, majoritatea mici-găinari. Asta se citeşte pe ei, pe feţele lor, pe felul în care vorbesc şi-şi organizează gândurile, atât în România cât şi în lumea largă“. Prof. Emil Aluaş].

Editorial:

De la dictatura politică în comunism, la dictatura corupţiei după revoluţie.

Fenomenul este simplu şi eficace. Fiecare a furat în dictatura comunistă la nivelul lui socio-profesional. Toată România era într-o reţea de relaţii între rude, prieteni, colegi, “o mână spală pe alta”. După 15 decembrie 1989 fiecare a continuat să fure prin corupţie menţinând aceleaşi principii, rudenie, prieteni, “o mână spală pe alta”. Şi din nou, fenomenul este în derulare şi în prezent la nivelul întregii ţări. Toate categoriile socio-profesionale, într-o ţară extrem de eterogenă, au fost şi sunt implicate. Iarăşi şi iarăşi mi se v-a spune că “nu toţi”. Aceasta este teoria conform căreia în spatele fiecăruia dintre noi trebuie să existe un poliţist (miliţian) pentru ca să se ştie cine “fură” sau cine “nu fură”. Este absurd. Românilor (posibil şi altor naţii din zona noastră geografică), nu le-a plăcut niciodată să fie incluşi în generalizări. Întotdeauna vor exista excepţii, acestea sunt însă întotdeauna extrem de puţini şi nu definesc o naţiune. La nivel naţional majoritatea românilor acceptă această caracatiţă, adică să fie de partea diavolului. A, nu vrei ?. Te obligăm !“. Avem o legislaţie unică în Europa privind finanţarea şi publicitatea în alegeri”. Este declaraţia unui europarlamentar român. Se referă la o atât de mare încâlceală legislativă încât nimeni nu se incumetă să traducă aceste legislaţii în limbile ţărilor lor din Europa. “Îţi poate distruge logica lucrurilor” îmi spun unii. Am scris şi publicat în urmă cu vreo 4, 5 ani, despre acest conflict între bătrâni şi tineri. Atunci eu subliniind că “deocamdată încă nu s-a trecut la o manifestare pe faţă”. Acum conflictul este pe faţă. Îngrijorător este că am cules sute de declaraţii de la participanţii veniţi în Piaţa Unirii din Cluj, cu copii în braţe, care mi-au spus că nu vor renunţa. Că ei fac acest demonstraţii mai ales pentru copii lor. 

Şi pentru că tot ce scriu eu se bazează pe istoria şi experienţa mea de-o viaţă în Cluj, mă voi menţine la experienţa şi fenomenele oraşului care m-a crescut şi m-a format. Nici unul din oamenii politici din Cluj de după 1989, nu aparţine, nu s-a format la Cuj. Ei sunt nişte falşi clujeni, venetici, care nu au sentimentul de apartenenţă la istoria şi cultura Central Europeană. Pentru că Clujul aparţine istoric şi geografic unei istorii şi culturi care nu are nimic comun cu Bucureştiul, Iaşul, Constanţa sau Craiova. Această realitate, susţinută de fapte istorice, nu place să fie auzită de cei de peste Carpaţi. Da, în acest moment, mjoritatea celor care au domiciliul în Cluj, NU aparţin oraşului meu. Şi mai este ceva: Oraşul meu NU a fost niciodată, în întreaga lui istorie, un oraş cu politică de tip POPULAR. Ca să locuieşti în Cluj este o favoare care ţi se face. Mi se comunică de la Primărie că “anul 2016 s-a încheiat cu 33 000 de noi solicitări de domiciliul în oraşul de pe Someş. Toate solicitările vin de la persoane de la sud sau est de Carpaţi”. Nu am verificat veridicitatea informaţiei. Dar este o cifră mare. Mă simt invadat. Chiar ameninţat. Întrebarea este: “aduc aceşti imigranţi ceva nou, ceva care să contribuie la progresul oraşului, comunităţii, regiunii noastre, Ardeal ?”. Da, avem nevoie de mână ieftină de lucru. Dar aceasta TREBUIE să fie calificată. Altfel nu avem nimic de câştigat. NECALIFICAŢI avem şi noi la Cluj cu zecile de mii. Sunt toţi cei care se află în Cluj datorită înfiinţării total nepotrivite a CUG’ului, şi a altor zeci de intreprinderi infiinţate forţat de dictatura comunistă. Îi poţi vedea zilnic în centrul oraşului Cluj. Au feţele şi expresiile rătăcite, sunt vădit dezrădăcinaţi, fără identitate, într-un oraş eminamente germanic. Toţi aparţin caracatiţei româneşti, care nu creează niciodată nimic, şi mai ales nimic de calitate. Toţi sunt cu feţe şi expresii de şmecheraşi. Am ajuns un oraş închis străinilor. De la UBB mi se spune că se continuă angajarea fără ca posturile să fie publicate în buletinele de specialitate din lume. O ruşine. Oare până când ? Şi când mă gândesc că totul ni se trage de la lipsa unei Legi a Lustraţiei, sau aplicarea punctului 8 a Declaraţiei de la Timişoara. Încă nu este târziu.

Prof. Emil Aluaş                                                   Duminică, 19 februarie, 2017

Preşedinte-Fondator                                              Cluj-Napoca

Fundaţia PRO WEST, Cluj

EA/cc:  

Academicienii romani, mici si inutili. Dar revendica atentie

Acest editorial este publicat si in: Revista Agero Stuttgart (Germany), (agero-stuttgart.de), 400 000 de cititori pe luna, citit si in SUA si Canada; Ziarul Buna Ziua Cluj (bzc.ro), 150 000 de cititori pe luna; Facebook.com Emil Aluas; Facebook.com Uniunea Ardelenilor Si Banatenilor.

Prezentare autor:
Cadru universitar în Europa şi SUA, refugiat politic în SUA în 1986, publicist cu peste 900 de editoriale/articole/interviuri, publicate în România, Germania (Stuttgart), SUA, profesorul Emil Aluaş este fondatorul şi preşedintele Fundaţiei PRO WEST, Cluj.

[Declaraţie în presa occidentală: ”Cei care am plecat, la acea vreme legal sau ilegal, ca refugiaţi politici din România înainte de decembrie 1989, am contribuit toţi la căderea comunismului. Culpabiltatea pentru acea formă inumană şi criminală de comunism specific românesc, aparţine majorităţii copleşitoare a poporului român, în frunte cu foştii PCR’şti, tot ei actualii conducători. După decembrie 1989 această majoritate copleşitoare a respins repetat o Lege a Lustraţiei şi continuă să aleagă pe foştii comunişti de rang înalt, sau pe urmaşii lor. Până în acest moment nici un trust de presă nu m-a interogat despre cum am plecat eu în SUA. Majoritatea poporului român continuă şi azi să participe la o mare nedreptate împotriva altor români, adică: români cinstiţi, care gândim şi suntem produsul Ocidentului. Din decembrie 1989 până în prezent au trecut mai mult de 27 de ani. Majoritatea copleşitoare a românilor continuă să fie: slabi profesional, şmecheri, hoţi mai mari-majoritatea mici-găinari. Asta se citeşte pe ei, pe feţele lor, pe felul în care vorbesc şi-şi organizează gândurile, atât în România cât şi în lumea largă, pe unde-i întâlneşti“. Prof. Emil Aluaş].

Editorial:

Academicienii români mici şi inutili. Dar revendică atenţie.

Scriu aceste gânduri pentru simplu motiv că am cunoscut mulţi academicieni, atât înainte cât şi după 1989. Toţi, absolut toţi au fost atunci, şi sunt şi în prezent figuri ridicole, groteşti, oscilând între un pseudo-profesionalism şi un fel de slugărnicie faţă de politicienii în anturajul cărora şi-au petrecut şi îşi petrec şi în prezent evenimentele socio-profesionale. Am citit declaraţia celor “82 de personalităţi”, toţi academicieni. Îţi vine să râzi pentru ca toţi au făcut parte şi au slujit loial fostul partid comunist român. Mai mult, cei mai mulţi au slujit ca informatori ai Securităţii iar alţii figurează ca foşti membrii fideli ai Poliţiei Politice din timpul dictaturii comuniste. Dictatură care a existat şi după 1989, şi mai există şi azi pe linia naţionalist-ortodoxo-legionară. Cel mai solid şi cutremurator exemplu este privind cine au fost şi mai sunt şefii politici din 1989 până în prezent. Evident, întrebarea firească este: “Nu le este ruşine ?”. În cele peste 3, 4 reacţii apărute în presa scrisă după declaraţia celor 82 de “academicieni”, este probabil cel al lui Sabin Orcan, (România Liberă,10. 02. 2017), care reproduce atât numele “academicienilor” cât şi numele de cod sub care au turnat pe alţi români. La “SECU…”. Fac o corectură la cele scrise de Sabin Orcan: Rectorul UBB / Academicianul Ioan-Aurel Pop, a fost la Cluj, activist de rang înalt în, şi al, UASCR. O structură dictatorial-comunistă foarte importantă la Bucureşti şi Moscova. Posibil ca înainte de a ajunge la Cluj, deci la Braşov, de unde Ioan-Aurel Pop este de baştină, să se fi ocupat de UTC. Toţi ceilali listaţi de Sabin Orcan, “nume mari” în cultura şi ştiinţa, sunt cutremurător, şocant de cunoscute în societatea românească.

Numele şi poziţiile acestora în Academia Română, ca şi existenţa multor nume din şefii politici la nivel naţional, după aproape 28 de ani de la Revoluţia Română din 1989, se datorează lipsei Legii Lustraţiei. Sau, aplicarea punctului 8 a Proclamaţiei de la Timişoara. Nici unul din acestea nu a fost acceptat de şefii politici de după 1989, iar în final de copleşitoarea majoritate a poporului român.

Privind declaraţia celor 82 de academicieni, aceasta se referă la “păstrarea integrităţii teritoriale a României, păstrarea demnităţii românilor”, un fel de bla, bla, bla,. Imaginaţi-vă. Toate acestea vin de la indivizi care s-au format şi au servit loial o dictatură, poate cea mai dură din tot fostul bloc comunist. Ca să citez câţiva oameni politici din Vestul Europei şi SUA, care-mi mărtuisesc: “Cum îşi imaginează oamenii politici din România că-i putem crede când stăm de vorbă cu ei, când ei toţi au fost formaţi şi au servit loial o dictatură comunistă ? Sunteţi nebuni. Evident, noi nu vă vom spune niciodată în faţă aceste lucruri”.

Academicienii noştrii, cu o puternică faţă naţionalist-ortodoxo-slavă, mă sperie pentru că îmi amintesc de perioada interbelică a României, cu Uniunea-Creştină şi Trăiască Legiunea şi Căpitanul, pe care le ştiu din lecturile mele din tinereţe. Aceşti “inetelectuali” şi-au aranjat viaţa prin titluri doctorale şi academice, prin salarii deja comparabile cu cei din vest, dar care nu au nici un aport la progresul ţării. Creierele le sunt îngheţate în trecut, sau le sunt atrofiate din cauza inactivităţii. Întreaga lor categorie socio-profesională există fără a avea idei în general, iar în particular nu au nici o idee nouă. Ce mă îngrojorează este că la Cluj ei lucrează la noi reforme în învăţământul universitar. Bineânteles v-a ieşi ceva care va fi în favoarea lor. Nu numai că sunt incompetenţi dar îşi dau şi mportanţă. Sunt o tragedie pentru acest popor.

Prof. Emil Aluş Duminica, 12 februarie, 2017

Preşedinte-Fondator Cluj-Npoca

Fundaţia PRO WEST

EA/cc:

Cu copii-n brate contra unor misei. Alta-ntrebare

Acest editorial este publicat si in: Revista Agero-Stuttgart (agero-stuttgart.de), 400 000 de cititori pe luna; Ziarul Buna Ziua Cluj (bzc.ro) 120 000 cititori pe luna; Facebook.com Emil Aluas; Facebook.com Uniunea Ardelenilor Si Banatenilor.

Prezentare autor:
Cadru universitar în Europa şi SUA, refugiat politic în SUA în 1986, publicist cu peste 900 de editoriale/articole/interviuri, publicate în România, Germania (Stuttgart), SUA, profesorul Emil Aluaş este fondatorul şi preşedintele Fundaţiei PRO WEST, Cluj.

[Declaraţie în presa occidentală: ”Cei care am plecat, la acea vreme legal sau ilegal, ca refugiaţi politici din România înainte de decembrie 1989, am contribuit toţi la căderea comunismului. Culpabiltatea pentru acea formă inumană şi criminală de comunism specific românesc, aparţine majorităţii copleşitoare a poporului român, în frunte cu foştii PCR’şti, tot ei actualii conducători. După decembrie 1989 această majoritate copleşitoare a respins repetat o Lege a Lustraţiei şi continuă să aleagă pe foştii comunişti de rang înalt, sau pe urmaşii lor. Până în acest moment nici un trust de presă nu m-a interogat să dau amănunte despre cum am plecat eu în SUA. Majoritatea poporului român continuă şi azi să participe la o mare nedreptate împotriva altor români ca mine, adică: români cinstiţi, care gândim şi suntem altfel. Din decembrie 1989 până în prezent au trecut mai mult de 27 de ani. Românii, nu toti, dar în majoritatea lor coplesitoare, continuă să fie la fel, adica: slabi profesional, şmecheri, hoţi mici-găinari, şi asta se vede pe ei, atât in România, cât şi în lumea largă pe unde-i întâlneşti. Prof. Emil Aluaş].

Editorial:

"Cu copii-n braţe contra unor mişei. Altă-ntrebare".

Acest guvern TREBUIE să plece. Iar PSD, dacă vrea să evite alegeri anticipate, TREBUIE URGENT să-şi stabilească un Congres Extraordinar şi să-şi aleagă un nou preşedinte. Altfel, acest “război” va continua spre un final inpredictibil

A fost abrogată. Acum, duminică, 5 februarie, 2017, ora 16:00, OUG numărul 13 a fost abrogată. (Nu prorogată. Ne vom bloca şi din cauza necunoaşterii limbii române). Sunt impresionat. Ultimele 6 zile m-au făcut să reflectez însă la multe din ideile emise în scris de subsemnatul în ultimii 10 ani, atât în Europa cât şi în SUA. Recunosc că se datorează aproape totul unei noi generaţii. Deşi văd la TV-urile naţionale, şi pe viu la Cluj, că între demonstranţi se află şi un considerabil număr de persoane din generaţia mea. Dar majoritatea sunt din generaţia cu vârstele cuprinse între 26 şi 45 de ani. Vizibil că toţi sunt cu venituri peste medie. Aproape toţi cu copii. Imediat după ei sunt studenţii. O generaţie care toţi au avut deja contact cu Civilizaţia Vestică. Ei vor “o ţară ca afară”. Fără furt şi fără minciună.

Şi totuşi toţi, dar absolut toţi cei intervievaţi în aceste momente în Piaţa Universităţii consideră că “suntem (inclusiv primarul Chirică de la Iaşi şi primarul Robu de la Timişoara) într-un moment de tranziţie”. Copleşitoarea majoritate a oamenilor doresc să vadă redarea în scris a fondului abrogării. Imaginaţi-vă. Până şi formularea în limba română a abrogării constituie un aspect de îngrijorare a românilor. Câtă neâncredere.

Şi câtă mişelie poate să existe la cei din acest guvern şi a tuturor celorlalte guverne din 1989 până în prezent.

“Noi suntem aici pentru copii noştrii” spun toti cei cu copii. Spun copii, pentru că există de la mămici cu bebeluşi la piept până la copilaşi care desenează pe caldarâm.

“Mami mi-a spus să nu fur. Ţie ce ţi-a spus mami a ta ?” spun pancardele purtate de cei mici. La Cluj unele slogane sunt cu un umor tipic ardelenesc, ca: “No, iară ?”

Ion Iliescu, un nesimţit de ultimă speţă, depăşit de istoria pe care o trăim în Europa şi în lume, dar şi de stadiul actual a societăţii româneşti, declară azi public: “Condamn pe preşedintele Klaus Johannes care nu şi-a îndeplinit rolul constituţional de mediator, bla, bla, bla…” Fără să spună clar că toate acestea se datorează lui şi urmaşilor lui din 1989 până în prezent. Nici nu vreau să mai amintesc pe urmaşii lui din Bucureşti, dar mă voi opri întotdeauna la urmaşii lui din Cluj, care şi azi se află la conducerea oraşului, a ţării. Îi întreb pe toţi aceşti nemernici de la Cluj:”Nu vă este ruşine ?. Cu riscul de a mă repeta, vă prezic ceea ce v-am prezis în scris în ultimii 5, 6 ani. Contemplaţi la plecarea voastră din oraşul de pe Someş. Cu cât plecaţi mai repede (ca şi toţi cei veniti în Cluj via CUG), cu atât mai bine pentru voi. Veţi pierde tot pentru că aţi furat tot. Aţi făcut-o distrugând vieţile şi destinele altor clujeni autentici”. Azi spuneţi cu nonşalanţă şi razâd ca tâmpiţii că pe voi vă interesează „NUMAI PENSIILE. Nimic altceva, NUMAI PENSIILE”. Când sunteţi întrebaţi „Dar ţara. Ţara asta în care trăiţi”. Răspunsul vostru a TUTUROR este: „dă-o-n p... de ţară”. Ati fost şi rămîneţi nişte nesimţiţi veniţi de la ţară în Cluj, şi nu mai plecaţi. Deşi sunt milioane de hectare de pamânt nelucrat. Ăsta vă este felul de gîndire, aşa vă este vorba şi felul de viaţă. Sunteţi o schimonoseală a neamului.

Profesorul Cristian Pârvulescu (Pro Democraţia-Bucureşti) declară azi la TV: „Tocmai am dat un interviu la o TV-ziune sârbească. Afară se află peste 30 de care TV din întreaga lume. Ascultaţi-mă, lumea este cu ochii pe noi, într-un moment extrem de complicat pentru zona noastră geografică”. Iar senatorul John McCain, Republican de Arizona, candidat la preşedenţia SUA declară: “Mă îngrijorează intervenţia în Codul Penal al actualului executiv de la Bucureşti”. Un amănunt la această intervenţie a executivului românesc se referă la furtul de până la 40 000 de euro faptă calificată ca fiind ne-penală. Ori principiul TREBUIE să fie: “furtul este furt, indiferent dacă furi un euro sau sute de milioane de euro”. Dar aceste idei se potrivesc unor naţiuni mature.

Prof. Emil Aluaş Duminică, 5 februarie, 2017

Preşedinte-Fondator Cluj-Napoca

Fundaţia PRO WEST, Cluj

EA/cc: