duminică, 3 septembrie 2017

Raspuns la Comments, Revista 22, 3 sept. 2017


Public
Post

Emil Aluas
Just now ·

Raspuns la Comments a lui Liviu din Timisoara: 3 sept., 2017

Catre Liviu din Timișoara: Revista 22

Va legați de limba română. Vă informez că austriecii și germanii vorbesc fundametal aceeași limbă dar au identități totalmente diferite. Pot să merg mai departe, cu limbile: engleză, spaniolă, portugheză, trimițându-vă la toate fostele colonii, care vobesc aceeași limbă, dar au fiecare identități DIFERITE, foarte bine stabilite. Cu privire la a fi sau a nu fi ardelean, în întreaga mea viață nu am avut dreptul să spun cărei culturi aparțin, pentru că românii, TOȚI, mi-au SPUS prin COMANDĂ ca numai EI au dreptul să decidă carei culturi aparțin EU. Fără să mi se mai dea drept de replică. Cam așa ceva îmi impuneți D-voastră.

Deseori mă întreb: De unde această megalomanie românească ? Sau cum mulți străini mă întreabă: "Voi doriți să deveniți un imperiu ? Pentru că revendicați tot ce este în jurul actualei Românii: Rep. Moldova, partea stângă a Tisei, Valea Timocului, parte din Bulgaria, parte din Macedonia cu a-români, vre-o 16 sate de lângă Pireu (Grecia), sudul Tiranei (Albania) cu peste 360 000 de a-români. Răspunsul meu este întotdeauna același: "Aspirațiile unei etnii împrăștiată aleatoric prin Balcani, care-și caută identitatea. N-o luați în serios". Așa se întâmplă și cu Ardealul. Noi aparținem unei culturi prin excelență Central Europeana, unică în Europa și în lume (avem bisericile fortificate ale sașilor ardeleni. Nicăieri în lume nu se regăsesc aceste construcții, nestemate europene). Ungurii, secuii, sașii, șvabii, sunt cei fără de care nu am fi existat în Ardeal și Banat. De la 1700 am încercat sa ne separăm și să ne identificăm și printr-o altă religie: Biserica Greco-Catolica Unită cu Roma. Religie care a fost găzduită timp de peste 120 de ani de unguri, la Esztergom, apoi la Oradea, iar în final, până în ziua de azi, la Blaj. "Lucrare" incompletă pentru că ne-au rămas aceleași sărbători ca la ortodocși, preoții greco-catolici se căsătoresc, etc..). De unde și declarația cunoscută a lui Brăteanu: "dorim Ardealul dar fără ardeleni". Sau căsătoria lui Ferdinand cu regina Maria de la Alba-Iulia, 1922, unde toți liderii ardeleni au refuzat să participe. Era vorba de o regalitate la care Ardealul și Banatul nu au participat la 1864. Și încă ceva: Înainte de 1 decembrie, 1918, cam cu două săptămâni, trupele din Muntenia au trecut Carpații să fie siguri, "Just in Case", că se va vota SIGUR unirea Transilvaniei cu cele două provincii, Moldova și Țara Românească (vezi istoricul Lucian Boia). Altfel ? S-ar fi tras.

Mulțumesc.

Cu stimă,

Prof. Emil Aluaș
Activist Politic / Editorialist
Președinte-Fondator
Fundația PRO WEST
Cluj-Budapesta.

Blog: emilaluas.blogspot.com

EA/cc:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu