Acest comunicat a fost publicat in: Revista Agero-Stuttgart.de citit si in SUA si Canada (agero-stuttgart.de), in Buna Ziua Cluj (bzc.ro) si in Blogg: emilaluas.blogspot.ro
COMUNICAT DE
PRESĂ Nr.
52
Joi,
8 decembrie, 2016, Cluj-Napoca, RO
Proietul
Fundaţiei PRO WEST: “Orizonturi ale Convieţuirii Româno-Maghiare în
Transilvania”, un periplu în istoria fascinantă a acestui ţinut binecuvântat.
Datorită Sponsorilor: LOTERIA
ROMÂNĂ-Sponsor Principal, NAPOLACT, FARMEC, RDS & RCS, TOTAL Print şi a
Partenerilor Fundaţiei PRO WEST, marţi, 6 decembrie, a. c., ora 15:00, în Sala
Tonitza a Muzeului de Artă, Cluj, s-a desfăşurat ultimul Proiect din acest an
cu tematică istorică a Fundaţiei PRO WEST.
După o introducere a activităţii din acest an a fundaţiei prezentată de
Preşedintele-Fondator, Prof. Emil Aluaş, a luat cuvantul Lect, Univ. Dr.
Hunjadi Gabor Attila, de la Facultatea de Istorie a UBB.
Un foarte bun cunoscător al istoriei
Transilvaniei, lectorul a evidenţiat o convieţuire romano-maghiară de-a lungul
a sute de ani. Mai cu seamă după Reforma lui Luther (1517). Discuţia a reliefat
Edictul Toleranţei a Dietei de la Turda (1582), ceea ce a constituit o piatra
de temelie a acceptării Bisericii Ortodoxe în familia celorlalte religii din
Transilvania. Nu s-au omis originile române a multor personalităţi istorice
transilvănene, ca principi, regenţi, începând cu Iancu de Hunedoara şi cel de
al doilea fiu al său, Mathia Corvin. S-a trecut la perioada emanciparii
Principatului Transilvaniei din anii 1800, când, după revoluţiile europene din
1848, 1849, s-au consolidatat instituţiile din Ardeal şi Banat. S-a înfiinţat
la Cluj în 1872 Universitatea Franz Joszef I, (actuala UBB) a doua instituţie
de învăţământ din Regat, după Universitatea din Budapesta. În această
universitate s-a înfiinţat şi o secţie cu predare în limba română.
S-a evidenţiat o explozie a comunităţii de
afaceri şi cel bancar (Albina) din anii 1930 până în prezent, structuri
constituite şi conduse de români. Clujul a fost oraşul evidenţiat prin multe
structuri de afaceri care există şi în prezent. Între ele, un exemplu este
actuala fabrica Clujana, care a început prin a purta denumirea de Dermatta,
apoi Janos Herbak. O situaţie similară şi în cazul actualei fabrici Farmec, cu
o istorie aproape identică.
A luat apoi cuvântul Prof. Univ. Dr.
Ottomar Traşcă, istoric, cercetător al Academiei Române, Filiala Cluj,
specialist în istoria contemporană a Europei Centrale şi de Sud-Est, incluzând
perioada celui de al Doilea Război Mondial. Un erudit, cunoscător al limbii
germane şi maghiare, cu o imensă arie de cercetare în arhivele din Germania,
istoricul a reliefat manipularea ambelor ţări, Ungaria şi România, în perioada imediată
după începutul celui de al Doilea Război Mondial. Vorbitorul a dezvăluit chiar
folosirea greşită a termenului de “Dictat”, urmare deciziei luată în Palatul
Bell Vedere din Viena.
După cercetări minuţioase, istoricul
Ottomar Traşcă susţine cu tărie că la Viena a fost vorba despre un “Arbitraj”,
nicidecum despre un “Dictat”. Manipularea ambelor state, Ungar si Român, a fost
pusă la cale şi finalizată de Hitler, la Berlin, prin reprezentantul german la
Budapesta, respectiv echivalentul lui de la Bucureşti. La fixarea graniţelor
Ardealului de Nord, s-a ajuns la situaţia absurdă în care, linia de cale ferata
de la Oradea la Cluj, trecea frontiera între Ungaria şi România de cinci ori.
Grotescul a cultminat cu crimele de la Ip şi Trăsnea din judeţul Sălaj, şi
măcelul de la Sărmaş, azi judeţul Mureş.
Proiectul s-a încheiat cu întrebări din
partea audienţei. Toate
întrebările au fost exrem de punctuale iar răspunsurile au fost competente. S-a
comentat chiar dacă nu ar trebui să renunţăm la procesul de îndoctrinare în
şcoli şi să spunem adevărul factual, chiar dacă acest adevăr nu ne-ar fi
întotdeauna favorabil.
Pentru anul 2017 Fundaţia PRO WEST
pregăteşte alte cinci Proiecte cu tematică din istoria Ardealului şi Banatului.
Mulţumim tuturor sponsorilor, cadrelor didactice care au participat la
proiectele noastre, partenerilor şi mass-mediei, dar mai ales publicului care a participat activ la desfăşurarea
proiectelor care ne arată cine suntem.
Prof. Emil Aluaş Joi,
8 decembrie, 2016
Preşedinte-Fondator Cluj-Napoca,
RO
Fundaţia PRO WEST
EA/cc: