Prezentare autor:
Cadru universitar în Europa şi SUA, refugiat politic
în SUA în 1986, publicist cu
peste 900 de
editoriale/articole/interviuri, publicate în România, Germania (Stuttgart),
SUA, profesorul Emil Aluaş este
fondatorul şi preşedintele Fundaţiei PRO WEST, Cluj.
[Declaraţie
în presa occidentală: ”Cei care am plecat, la acea vreme legal sau ilegal, ca
refugiaţi politici din România înainte de decembrie 1989, am contribuit toţi la căderea
comunismului. Culpabiltatea pentru acea formă inumană şi criminală de comunism
specific românesc, aparţine majorităţii copleşitoare a poporului român, în
frunte cu foştii PCR’şti, tot ei actualii conducători. După decembrie 1989
această majoritate copleşitoare a respins repetat o Lege a Lustraţiei şi
continuă să aleagă pe foştii comunişti de rang înalt, sau pe urmaşii lor. Până
în acest moment nici un trust de presă nu m-a interogat să dau amănunte despre
cum am plecat eu în SUA. Majoritatea poporului român continuă şi azi să
participe la o mare nedreptate împotriva altor români ca mine, adică: români
cinstiţi, care gândim şi suntem altfel. Din decembrie 1989 până în prezent au trecut mai mult de 27 de ani. Românii,
în majoritatea lor continuă să fie la fel de necinstiţi, perverşi, şmecheri, foarte
slabi profesional, şi asta se vede atât la noi acasă, şi în toată lumea. Prof.
Emil Aluaş].
Editorial:
România începe să-şi recunoască specificul ei actual,
ca “Stat Mafiot”.
Sunt
plecat din Cluj de mai bine de o luna. De aici din Vest văd lucrurile foarte clar
şi obiectiv. Sintagma de “Stat Mafiot” este redată fidel, în public, de fostul
preşedinte Traian Băsescu. Eu am folosit-o din 1990 până în prezent dar nu mi-a
fost acceptată în presa scrisă sau audio-vizuală din România. Întotdeauna am
fost cenzurat, sau pur şi simplu nepublicat. Păcat. Mare păcat. Pentru că mi-a
fost publicată întotdeauna în mass-media Occidentala. Adică de cei spre care şi
noi tindem să fim. Sunt pozitiv surprins de
apariţia în public a unor fapte şi personaje publice despre care am relatat
încă din 1990 ca fiind mafiote, criminale chiar, groteşti, personaje care
revendică apartenenţa poporului meu la istoria, cultura si valorile Vest
Europene. Personajele (sau urmaşii lor) au fost şi au rămas şi azi, după mai
bine de 27 de ani, la cârma ţării şi a instituţiilor Statului Român.
Am fost încântat de spusele clare, foarte
obiective şi lucide ale lui Stelian Tănase (pe B1 TV, joi seara, 12. 01. 2017),
privind ultimele evenimente şi personajele lor din România: (Sebastian Ghiţă în
prezent dispărut; generalul gol Florian Coldea de la SRI, în prezent suspendat;
George Maior, în prezent în Washington
D. C., individ despre care am mai scris că nu mi-a plăcut niciodată; Vasile
Dincu, migrant de la mai multe instituţii de stat şi de la IRES-Cluj, sau de
aiurea. Alina Bica, un procuror pierdut in foamea de bani şi de putere, de
snobism provincial. Elena Udrea, o blonda fără identitate, un produs a lui
Băsescu; Victor Ponta, tipul de şmecheraş parvenit, fost prim-ministru. Traian
Băsescu şi acoliţii lui din toată ţara ; Adrian
Năstase şi acoliţii lui din 1990 până în prezent. Şi mulţi, mulţi altii, cu
zecile de mii. Sunt tot atât de dezamăgit de scepticismul lui Stelian Tănase privind
o rezoluţie cinstită, prin eliminarea din public a acestor personaje. Astfel ca
ele,
personajele, să nu mai fie văzute de copii
noştri sau să constituie modele pentru alţi români. Dar are dreptate: “sunt prea mulţi implicaţi în această
mizerie naţională ca să poată fi eliminaţi”. Iar Robert Turcescu, fost gazetar,
el însuşi fost agent al Serviciilor, în prezent deputat PMP, declară pe
stiripesurse.ro, 12, 01, 2017, că “la
nivel de ţară sunt sute de cazuri identice, dacă nu chiar mai grave”. Ma
voi referi la situaţia din Cluj.
La Cluj, datorită politicii oficiale a
Bucurestiului, ca: “ungurii trebuie să
dispară“, situţia este grotescă. Sunt produs al Clujului, oraş a cărui
istorie, clădiri, străzi, pietre şi pietricele, le cunosc în detaliu. Oraş a cărui
transformare o cunosc din 1959 (moartea lui Lucian Blaga, 6 mai, 1961, apoi
Agârbiceanu în 1964). Da, sunt un nostalgic al Clujului anilor ’60, ’70, a
fostei elite autentice. Clujul a fost oraşul a cărui cultură s-a dorit să
dispară. Noii veniţi, “viniturile”, (ca cei de la CUG şi alte întreprinderi comuniste), nu au adus idei şi un
suflu nou, occidental, de modernizare, de emancipare a oraşului. Din contra. Fenomenul
s-a perpetuat până azi în oraşul de pe Someş. “Viniturile” domină azi o cultură unică în
Europa, “Cultura Transilvaniei”.
Citesc un titlu
lung din EVZ.ro (13. 12. 2017, a lui Florin Saiu): “[...] Profilul
Cultural al Poporului Român [...]”. Cititorul este avertizat: “Atenţie. Răspuns academic. Taios ca un
brici”. Răspunsul este dat de Acad. Ioan Aurel Pop, Rectorul UBB. Îl cunosc
de când am fost studenţi. M-a vizitat în SUA şi l-am invitat la mine acasă la o
cină la care l-am servit cu papricaş. Nu
domnule Saiu. Nu este un “răspuns tăios ca un brici”. Este un răspuns REAL.
Acesta este poporul roman, mult în urma istoriei Vest Europene. Trebuie să
transmitem această tristă REALITATE şi copiilor noştrii. Altfel îi minţim în
continuare şi vom continua să ţinem o populaţie (“nu suntem un popor”, Rareş Bogdan, stiripesurse.ro 11. 01. 2017),
într-un continent propriu, izolat. Ioan Aurel Pop recunoaşte cine suntem, deşi
nu a avut public şi academic întotdeauna această poziţie. Dar, mai bine mai
târziu decât niciodată. Majoritatea oamenilor de afaceri din Cluj, extrem de tăcuţi,
cu riscul de a mă repeta, vă spun din nou: “încet
dar sigur, veţi pierde tot. Pentru că aţi furat tot. Şi le-aţi transmis furtul
vostru şi copiilor noştri”.
Mă întreb când
se va desfiinţa acea Academie de Ştiinţe a Apărării Naţionale (sau cum dracu’
se numeşte), instituţie (un cuib de mediocritaţi naţionaliste) înfiinţată de informatori,
pseudo-academicieni, generali goi şi impostori. Instituţie care funcţionează pe
banii statului român, deci pe banii noştrii. În structurile ei, încă neştiute,
sunt alţi mafioţi, plagiatori şi impostori. Îmi vine să râd când văd pe cărţile
lor de vizită, pe care imbecilii’ îşi trec şi titlul de “Ph. D.”. Ei neştiind
ce înseamnă un Ph. D.. Un Ph. D. se obţine cam după 6, 8, uneori chiar 10 ani de
cercetare. Am fost şi suntem un neam de idioţi . Dar încet, încet, începem să
recunoaştem asta. Se pare că am început. Este deja un progres.
Prof. Emil Aluaş Sâmbătă,
14 ianuarie, 2017
Preşedinte-Fondator Budapesta, HU
Fundaţia PRO WEST, Cluj
EA/cc:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu