luni, 17 aprilie 2017

Avem sanse sa facem parte din Cultura Vestica

Prezentare autor:
Cadru universitar în Europa şi SUA, refugiat politic în SUA în 1986, publicist cu peste 900 de editoriale/articole/interviuri, publicate în România, Germania (Stuttgart), SUA. Profesorul Emil Aluaş este fondatorul şi preşedintele Fundaţiei PRO WEST, Cluj.

[Apariţie în presa Occidentală: ”Cei care am plecat înainte de decembrie 1989 ca refugiaţi politic, am contribuit toţi la căderea comunismului. Culpabiltatea pentru acea formă criminală de comunism, aparţine majorităţii copleşitoare a poporului român. Această majoritate simpatizeaza şi azi cu foştii securişti, votează pe cei care au respins repetat o Lege a Lustraţiei şi continuă să voteze pe foştii comunişti de rang înalt. (Notă: Nimeni din presă nu m-a întrebat despre cum am plecat eu în SUA). Majoritatea poporului român continuă şi azi să facă o nedreptate altor români cinstiţi, care gândim şi suntem altfel. Din decembrie 1989 până în prezent au trecut mai mult de 27 de ani. Românii, nu toţi dar în majoritatea lor, continuă să fie la fel de slabi profesional, şmecheri, mici hoţi-găinari. Asta se poate citi pe ei, atât în România, cât şi în lume pe unde-i întâlneşti Prof. Emil Aluaş].

Articol:

Printul Charles si sansa noastra, a ardelenilor si banatenilor, sa fim parte din Cultura Vestica.

Am publicat pentru prima data inca in urma cu vre-o sase ani, solutia ca Printul Charles al Marii Britanii sa devina Print al Transilvaniei si Banatului. Iar tinutul nostru sa devina membru a Commonwealth a Regatului Unit. Inca mai am articolul publicat in "Cluj Today". (Nota: Ideea publicata tot la Cluj de Hurezeanu nu-i apartine). La acea vreme Printul Charles isi cumparase prima casa in Viscri. Nu ezitam atunci sa anticip sansa care ni se oferea noua, ardelenilor si banatenilor, de a deveni parte a Culturii Vestice.

Ideea propunerii primarului Mircea Hava a Albei Iulia, de a oferi Titlul de Print Onorific al Transilvaniei, nu este noua. Este foarte binevenita, mai ales acum, cand o populatie de apropae 7 milioane si doua sute de mii de locuitori din Ardeal si Banat, este macinata de coruptie si lipsita de identitate. Faptul ca Printul Charles a cceptat sa fie Print al Transilvaniei, fie chiar ca pozitie simbolica, este cu totul extraordinar. Ideea TREBUIE dusa mai departe spre o concluzie finala.

Ardealul si Banatul TREBUIE sa faca parte din statele Commonwealth a Coroanei Britanice, cu o constitutie, parlament si moneda proprie. (Nota: Dolarul Transilvan TREBUIE sa aiba o paritate de unu la unu cu dolarul SUA. Avem acoperirea in aur a puterii monedei pe piata internationala).  Dar castigul cel mai mare este ca Ardealul si Banatul vor apartine in totalitate Culturii si Civilizatiei Vestice. Este o sansa pe care noi, populatia din Ardeal si Banat, nu trebuie sa o ratam.

Prof. Emil Aluas                                                                      Marti, 18 aprilie, 2017
Presedinte-Fondator                                                                Budapesta
Fundatia  PRO  WEST, Cluj

EA/cc:






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu